Teatrul de păpuși, concert simfonic și campionat memorial în cea de-a doua zi a Zilelor Culturale Partium

2021. august 20., vineri

Atmosferă excepțională și în a doua zi a Zilelor Culturale Patium: în parcul de lângă Turnul Pompierilor ziua a fost dedicată copiilor, iar seara adulților. Iubitorii muzicii simfonice au fost așteptați în Curtea Muzeului de Artă, iar la Sala de Sport Both Katalin a fost comemorată amintirea jurnalistului Romász János cu tradiționalul minicampionat de fotbal.

Atmosferă de festival la Turnul Pompierilor

Programul zilei de joi a început la ora 10.00 cu spectacolul „Circul de vis” prezentat de Trupa Álomzug. Toți cei prezenți au avut ocazia de a cunoaște circul lui Don Alvaro, ai cărui membrii au urechi uriași și poartă haine de blană catifelată.Acestei comunități neobișnuite de iepuri, i s-a alăturat clovnul Péter, ale cărui aventuri i-au uimit atât pe copii, cât și pe adulți. Seria spectacolelor pentru copii nu s-a încheiat aici, deoarece Trupa Álomzug a revenit pe scenă la ora 19.00 cu spectacolul „Mielul cu lâna de aur”. Decorul spectaculos și spectacolul interactiv, la care au putut participa cei mai curajoși copii din public au avut un succes uriaș atât în rândul celor mici, cât și în rândul celor mari.

După spectacolele de păpuși, parcul a fost populat de cinefili care s-au adunat pentru a participa la o nouă ediție a Cinematecii Partium. Pentru seara zilei de joi au fost programate de la ora 21.00 scurtmetrajele „Lázálom” (Coșmar) în regia lui Kegyes Nicholas și „A madarak nem tévednek” (Păsările nu greșesc) semnat de Polacsek Zsófia, ambii absolvenți ai Facultății de Științe și Arte din cadrul Universității Sapientia, după care a urmat proiecția lungmetrajului „Apró mesék” (Povești scurte) în regia lui Szász Attila.

In Memoriam Ruha István

Pe data de 17 august, marele violonist, careian, Ruha István, ar fi împlinit 90 de ani. Cu această ocazie, Filarmonica Dinu Lipatti din Satu Mare a decis să-l comemoreze cu un concert simfonic organizat în curtea Muzeului de Arte Satu Mare. La concertul dirijat de Andrei Gocan, soliștii Ioana Forna și István Trumpet, au interpretat melodii compuse de Antonio Vivaldi și Astor Piazzolla.

In memoriam Romász János

Amintirea lui Romász János, una dintre cele mai distinse figuri din jurnalismul sportiv sătmărean, decedat în 2015, la vârsta de doar 48 de ani, a fost comemorată în Sala de Sport Both Katalin cu un minicampionat de fotbal. Drept omagiu adus jurnalistului, echipele participante au purtat tricouri pe care au imprimat portretul lui Romász János. Campionatul a fost câștigat de echipa Primăriei Satu Mare. Pe locul doi s-a clasat echipa UDMR- Asociația Tinerilor Maghiari, iar pe locul trei echipa Presa FC.