Program diversificat pentru copii la cea de-a 21-a ediție a Zilelor Culturale Partium!

2022. august 1., luni

Nici copii nu se vor plictisi la cea de-a 21-a ediție a Zilelor Culturale Partium. În perioada 17-21 august, spectacolele de teatru de păpuși și activitățile destinate copiilor îi vor aștepta pe cei mici nu  numai în weekend, ci pe tot parcursul săptămânii!

În perioada 17-21 august va avea loc la Satu Mare cea de-a 21-a ediție a Zilelor Culturale Partium, în cadrul căruia cei mici vor fi așteptați, și în acest an, de cele mai renumite trupe de teatru de păpuși. În timpul săptămânii, spectacolele vor fi găzduite în Parcul Dr. Rudolf Fátyol de lângă Turnul Pompierilor, iar în weekend la Grădina Romei.

În prima zi a Zilelor Culturale Partium, 17 august, de la ora 18, pe scena CBA de la Turnul Pompierilor, vizitatorii vor putea viziona spectacolul Teatrului de Păpuși Bóbita din Pécs. Vor evolua cu povestea „Limba păsărilor” care are drept subiect așteptările părinților, alegerea propriului drum în viață, iertarea și acceptarea. Evenimentele destinate copiilor pentru această zi nu se încheie aici, căci, tot miercuri, de la ora 20.30 toți cei interesați sunt invitați la un alt spectacol prezentat de Teatrul KL și Atelierul de Creație Magamura, o piesă de clovni realizată după cel mai cunoscut basm popular, „Toba mică”.

A doua zi, joi, 18 august, Teatrul de Păpuși și Teatru Stradal Ort-Iki din Debrețin îi așteaptă pe cei mici de la ora 10.00 la Turnul Pompierilor cu spectacolul „Kökény Matyi ”, realizat după povestea lui Benedek Elek, după care, după-amiaza de la ora 17.00 va urma spectacolul de păpuși „Viteazul ce-i învinge pe turci” al lui Fekete Dávid.

Vineri dimineața promite, de asemenea, să fie cu adevărat emoționantă, deoarece pe 19 august, de la ora 10.00, un teatru de stradă cu picioroange se va instala în Parcul Dr. Rudolf Fátyol care va încerca, prin glumele și farsele lor, să aducă zâmbete pe buzele celor prezenți. Jocul lor de farsă promite să fie un program excelent pentru toate vârstele.

Pentru week-end toate evenimentele se vor muta în Grădina Romei. În vecinătatea terenului de joacă, pe durata întregului weekend, copiii vor putea participa la activități interesante: sâmbătă, 20 august, între orele 14.00 și 19.00, iar duminică, 21 august, între orele 10.00 și 13.00, Teatrul de Păpuși Măgărușul de Aur din Budapesta va transforma zona într-un teren interactiv de joc dramatic – întâmplările lui Háry János vor fi spuse în imagini emoționante, va fi amplasat, de asemenea un puzzle uriaș, joc de împletire a panglicii și ansamblu de aruncare de găluște. Sâmbătă, 20 august de la ora 11.00 la scena CBA din Grădina Romei va concerta una dintre cele mai îndrăgite formații pentru copiii din Ținutul Secuiesc, trupa Mesehetes. În cadrul concertului vor cânta melodii ale celebrelor desene animate, dar și compoziții proprii.

Chiar și ultima zi a celei de-a 21-a ediție a Zilelor Culturale Partium rezervă surprize pentru copii: duminică, 21 august, de la ora 11.00, Teatrul de Păpuși Măgărușul de Aur din Budapesta va prezenta, pe scena CBA, spectacolul „Crenguța”, după care, de la ora 12.30 Spiridușul Pepe și Trupa Hanta Banda vor asigura distracția și voia bună în rândul celor mici. Dorim ca, după concerte, nu numai copiii, ci și adulții să rămână cu zâmbetul pe buze, deoarece undeva în adâncul sufletului sunt chiar și ei copii, doar că uneori suntem tentați să uităm acest lucru foarte important!