Întâlnirea vânătorilor în cadrul sărbătorii regionale, Zilele Partium

2019. august 7., miercuri

În 24 august Fundația Folk își propune să prezinte vizitatorilor Zilelor Partium adevărata latură a activității vânătorești, prin intermediul unei întâlniri și a câtorva prelegeri/prezentări de specialitate din domeniu, dar și printr-un concurs de gătit, respectiv prezența prietenilor patrupezi.

Ei susțin că este necesară includerea unui astfel de punct în program, deoarece – din  cauza atitudinii opiniei publice și a încălcării regulilor – vânătorii nu au astăzi o imagine foarte bună, chiar dacă această activitate face parte din societatea noastră încă de la începuturile omenirii și continuă să joace un rol important în gestionarea profesională a activității vânătorești.

Etica vânătorii, respectul față de animale și pădure și respectul pentru cei din jur au fost cerințe de bază în rândul celor care practicau această activitate, care includea și instruirea câinilor de vânătoare. Chiar și în prezent deviza este: „Oferiți șansă animalului!”.

 

Gastronomie din timpuri străvechi în formă modernă

 

Contrar obiceiurilor din edițiile trecute, în acest an va fi amenajată o mică insulă în dreapta intrării principale în Grădina Romei pentru întâlnirea vânătorilor și concursul de gătit aferent întrunirii. Proba gastronomică este considerată mai degrabă o recreere comunitară, organizată pentru a cincea oară în cadrul Zilelor Partium.

„Competiția de gătit a început cu un număr mic de participanți, mai mult ca o întrunire amicală, dar de-a lungul anilor tot mai mulți doritori s-au alăturat echipelor pentru a-și prezenta rețetele ungurești și talentele de gătit specialități vânătorești. Organizatorii asigură 3 kg de carne testată pentru fiecare echipă. Acesta poate fi carne de fazan, mistreț sau chiar căprioară. Modalitățile diverse de preparare a cărnii surprind juriul în fiecare an. Ideile noi, creative, inovatoare sunt recompensate cu diplome”, relatează Mészáros István, organizatorul evenimentului gastronomic. Aproximativ 50 de bucătari sunt așteptați să participe la concursul de gătit din acest an, care vor fi încântați să răspundă curioșilor la întrebări despre rețetele specialităților pregătite de la fața locului și despre orice alt preparat din carne de vânat.

 

Pasărea după pene, vânătorul după câine se cunoaște

 

În cadrul întâlnirii organizate cu prilejul Zilelor Partium, membrii fundației își așteaptă vizitatori cu prezentări informative și o expoziție de trofee.Antal Zsombor, expert chinolog rasa brac german și câini de vânătoare, va oferi o prezentare teoretică și practică despre antrenamentul câinilor și examinările deja obligatorii în țările occidentale. Papandonatu Gábor expert în chinologie de vânătoare va susține o prezentare despre rasele mari și despre modul în care lucrează cu acestea. În timp ce Vișla este folosită pentru vânarea animalelor sălbatice mici, copoiul sau bracul este folosit pentru a vâna animale mari, cum ar fi căprioarele și căprioarele și mistreții.

Expoziția de trofee va fi organizată în Casa Verde din piese din colecții private.

Iar pentru ca și micuții vizitatori să aibă parte de amuzament, programul va include prezentări canine și posibilitatea de a interacționa cu patrupezii, dar nici adulții nu vor fi excluși de la distracție.

 

Acțiune de caritate

 

Fundația Folk, împreună cu echipa de organizare a Zilelor Partium vor contribui într-o varietate de moduri caritabile la acoperirea costului de tratament în Germania pentru unul dintre cei mai vechi bucătari voluntari entuziaști ai evenimentului. În acest scop organizatorii mizează și pe ajutorul/contribuția participanților. Colegul a fost voluntar încă de la prima ediție a festivalului, inclusiv la activitățile de gătit pentru echipa de organizare și execuție, dar cu toții puteau, de asemenea, să conteze pe opiniile și ajutorul său profesional în cadrul programelor cu caracter gastronomic.

 

”Participarea la competiția de gătit este gratuită în fiecare an, iar acest aspect va rămâne neschimbat. Cu toate acestea, echipele înregistrate pot contribui la tratamentul unei persoane binecunoscute și respectate de oamenii din Satu Mare, prin donarea oricărei sume de bani cu titlul de ”taxă caritativă de participare”, pe care, la final, organizatorii o vor preda în totalitate familiei. În plus, desigur, vizitatorii Grădinii Romei vor putea, de asemenea, să ajute și să contribuie într-o varietate de moduri la această acțiune”, relatează Barta Zoltán, organizatorul Zilelor Partium.