În acest an Zilele Partium se vor desfășura în mai mult de zece locații

2019. august 16., vineri

Ne despart doar câteva zile de cea mai așteptată sărbătoare regională, întrucât Zilele Partium, aflată la cea de-a XVIII-a ediție, se întoarce la Satu Mare în perioada 20 – 25 august. Probabil ați introdus deja data desfășurării în agendele dumneavoastră, deci nu rămâne altceva de făcut decât să vă facem cunoaștință cu cele mai importante locații ale festivalului.

 

Putem spune, fără îndoială că, umbra răcoroasă a copacilor din Grădina Romei va găzdui toate genurile de evenimente pe care le-am inclus în programul Zilele Partium. Printre altele, aici va fi amenajată aleea meșteșugurilor Partium, unde vizitatorii vor putea experimenta trucurile meșteșugurilor tradiționale, alături de expoziția și târgul de artă populară prezente în acest scop. Iar dacă după petrecerea timpului aici cineva consideră că nu a aflat destule va merita, cu siguranță, să viziteze standurile concursurilor de gătit cu carne de pește și vânat, deoarece bucătarii s-ar putea să împărtășească încântați curioșilor câteva din secretele lor. După aventurile culinare veți putea intra în Curtea Vinului, unde producătorii locali își vor aduce vinurile și băuturile spirtoase de cea mai bună calitate și chiar vor oferi prezentări interesante celor care vor să afle mai multe despre aceste licori. Nu uitați nici de concerte: pe scenele Catena, Ecomatrix și Joy se vor perinda trupe și interpreți dintr-o varietate de stiluri muzicale, astfel încât toată lumea poate găsi cu ușurință producții pe placul său. În timp ce împreună cu familia așteptați concertul formației preferate, vă puteți delecta și cu programele cu caracter permanent, deoarece organizatorii pregătesc o mulțime de surprize interesante atât pentru cei mici cât cât și pentru cei mari.

Tradiționalul concurs de șah va avea loc și în acest an, la fel și competiția de ciclism, iar cei care preferă să participe la activități meșteșugărești sau și-ar însoți copiii la un program pentru cei mici au, de asemenea, suficiente opțiuni incluse în program.

Și nu în ultimul rând, va merita să faceți o plimbare către colțul Aushopping, unde nu numai că veți putea să vă relaxați și să faceți fotografii, dar și să vă înscrieți la o tombolă cu premii valoroase.

 

Cinema pe Aleea Coposu – și nu numai!

 

După succesul de anul trecut, proiecțiile de film în aer liber se vor muta în 2019 pe Aleea Coposu. Cu sprijinul Asociației Culturale pentru Tineret din Satu Mare, va putea fi urmărite pelicule de succes precum ”Iarna eternă„ a regizorului Szász Attila, „Versuri Pocite”, de Reisz Gábor, dar și cel mai recent film al lui Nemes Jeles László, ”Apusul„. De asemenea, în acest an organizatorii s-au gândit și la preferințele publicului mai tânăr, astfel că la Casa Meșteșugarilor vor fi difuzate filme de succes pentru tineret, ecranizări ale operelor clasicilor maghiari, precum ”Băieții din strada Pál”, ”János Vitéz” sau ”Fiii omului cu inima de piatră”.

 

Seri culturale la TEATRUL de NORD

 

În acest an, centrul cultural al Zilelor Partium va fi Teatrul de Nord Satu Mare. În cadrul festivalului regional, Ansamblul de dansuri populare Bekecs va prezenta un spectacol pentru publicul adult, pe tema vicisitudinilor secolului XX, și un alt spectacol, de această dată pentru copii, care evocă lumea fabuloasă din timpul regelui Matthia.

Ansamblul Național de Dansuri Populare din Ungaria aduce la Satu Mare spectacolul de succes Rapsodia de Dans, ce prezintă dansuri folclorice din toate regiunile Bazinului Carpatic. Actorul maghiar Kamarás Iván invită publicul la o călătorie muzicală în timp prin spectacolul Strangers in the Night / Străini în Noapte, dedicată lui Frank Sinatra.

Șirul serilor de teatru, organizate cu sprijinul Ecomatrix SRL, se va încheia cu spectacolul Nuntă timpurie, regizat de Olt Tamás, o producție a Teatrului Csíki Gergely din Kaposvár (Ungaria).

 

Teatru de păpuși la Turnul Pompierilor

 

Din cele paisprezece locații de desfășurare a Zilelor Partium, scena CBA va fi, fără îndoială, favorita copiilor, unde, datorită sponsorului Autonet Import, aproape zilnic va avea loc un spectacol de păpuși distractiv sau educativ, prințese și prinți din povești vor prinde viață în umbra Turnului Pompierilor. Chiar dacă diminețiile sunt pentru copii, adulții pot rămâne în apropiere, deoarece tot aici va concerta Nagy Norbert Symphonic Live, cu muzică clasică și cinematografică și formația Gobé, cu muzică folk, din Ungaria.

 

Zeci de programe și tot atâtea locații

 

Atmosfera Zilelor Partium din 2019 va cuprinde întregul oraș, deoarece seria de locații se extinde cu mult peste centrul orașului și Grădina Romei. La Sala Sporturilor, de exemplu, Rubint Réka va organiza un antrenament pentru pasionații de fitness, iar Schobert Norbert îi va învăța pe participanți despre secretele unui stil de viață sănătos. Puțin mai departe, la Centrul Sportiv Dinamo, regretatul jurnalist János Romász va fi comemorat de prietenii și colegii săi în cadrul unui turneu memorial.

Sala de congregație a Bisericii Reformate cu Lanțuri din Satu Mare va găzdui prezentări cu teme istorice, iar la Sediul Asociatiei Borókagyökér va fi organizată o nouă ediție a seminarului Academia Agricolă. 

Pub-ul No Pardon din cealaltă parte a orașului va servi drept loc de întâlnire pentru tinerii medici din regiunea Partium, iar pe scena Yoda Yoga vor mixa muzica numeroși tineri DJ din Transilvania.

Dar să nu uităm de parcarea Aushopping (Auchan), unde celebrul solist maghiar Ákos va evolua pe scena Tarr Beton în 25 august, de la ora 21:00, pentru a încânta publicul cu un concert profesionist copleșitor, încununând astfel seria programelor de calitate a festivalului regional.